Dan Brown este un autor american de thrillere detective de senzaţie, după ce a avut diverse ocupaţii (compozitor de cântece şi profesor de limbă engleză, sau mai precis de simbologie). Brown este interesat de criptografie, chei şi coduri, care sunt o temă recurenţă în poveştile sale. Până în prezent, cărţile sale au fost traduse în peste 40 de limbi.
Primele trei române ale lui Brown au avut puţin succes, cu mai puţin de 10.000 de copii fiecare, dar cel de-al patrulea, Codul lui Da Vinci, a devenit un besteseller răsunător, intrând în topul de la New York Times Best Seller list în prima săptămâna după ce a fost publicată, în 2003. Acum, este considerată că fiind una dintre cele mai cunoscute/populare cărţi din toate timpurile, cu 60,5 milioane copii vândute în toată lumea până în anul 2006. Succesul acesteia a ajutat la creşterea vânzărilor cărţilor lui Brown publicate înainte de această. În 2004, toate cele patru române erau în New York Times list în aceeaşi săptămâna, iar în 2005, se află printre cei mai influenţi 100 de oameni ai anului, în topul realizat de revistă Times. Revistă Forbes l-a plasat pe Dan Brown pe locul 12 în lista „Celebrity 100” din 2005 şi a estimat venitul sau anual la 76,5 milioane $. The Times a estimat venitul din vânzarea cărţii „Codul lui Da Vinci” la 250 milioane $.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu